Incepi sa scrii despre suferinta doar atunci cand i-ai atins marginile, sau cand ai patruns in miezul ei magmatic; te va marca, si vei simti durerea eliberarii ei prin cuvinte....

              Cand spun suferinta, ma duc cu gandul la acel iad schitat de partizanii religiosi; daca acea vesnica sau posibila viata e reala, sigur nu atinge cotele suferintei pe care aceata prezenta viata ne-o serveste fara rumoare. Adanc in mine simt acea forta numita divinitate, insa ruinarea ce-mi cuprinde prezenta viata, ii anuleaza insemnatatea si o trimite in vazduh, o poarta precum praful manat de curentii infuriati, improscand-o in milioane de molecule despartite la randul lor in distante morganice….Dar revin, pentru ca acele cute de credinta ce-au fost taiate in mine nu-si pot regenera complet spatiul vital, au fost crutzate de nebainuta predestinare in care nu-mi pun sperante, desi  deseori isi arata coltii;